Baudelaire si Eminescu.

Desi am spus ca ne vedem maine, am avut o revelatie tulburatoare.

Am inceput sa il studiam pe Eminescu la scoala. Evident, il ciopartim complet. Il invatam cum invatam formule la fizica: " eminescu a fost ultimul romantic" sau "geniul creator" sau "poetul national". NU! Nu asa!Hai sa facem totul altfel. Hai sa lasam copilul sa descopere ce inseamna Eminescu. Nu avem nevoie de comentarii rigide si semi-oligofrene ca sa il intelegem pe Eminescu. Pe Eminescu il intelege fiecare asa cum poate si asa cum simte. Dupa aia, tot ei ( profesori, chipurile, mari maestri ) se mira cand aud ca nu ne place Eminescu ( ma rog, nu le place unora). PAI DA, MAI, TU MARE GENIU, nu ii place lui X pentru ca nu ii place sa invete SI la limba si literatura romana cum invata biologia. Da, imparti un membru superior in centura scapulara, brat si antebrat insa nu poti sa imparti o poezie de'a lui Eminescu asa. Sau da , poti, dar nu intr-un singur mod. Daca sarmanul Mitica intelege altceva din poezia aia si vrea sa o imparta dupa alt criteriu , lasa-l. Atata timp cat il lasi sa o faca, o sa ii placa.

Bun, scuze pentru aceasta iesire dar simt nevoia sa o fac. Revenind.

Revelatia mea tulburatoare este legata de "Epigonii" . Poezie in care in niciun caz nu " se preamaresc geniile literaturii pasoptiste intr-un mod unic eminescian" cum sustine o anume doamna de tot da cu comentarii prin comert. Si nu, doamna *****, oda nu dedica 12 strofe scriitorilor, ca oda nu are forta asta supranaturala, ci Eminescu. Eminescu dedica, PRIN oda. Nu oda. Stiu , e greu. Dar sincer, cred ca poti sa intelegi daca te chinui un pic.

Revenind la revelatie :

Va prezint poezia Les Phares de Baudelaire:

Les Phares



Rubens, fleuve d'oubli, jardin de la paresse,

Oreiller de chair fraîche où l'on ne peut aimer,

Mais où la vie afflue et s'agite sans cesse,

Comme l'air dans le ciel et la mer dans la mer;





Léonard de Vinci, miroir profond et sombre,

Où des anges charmants, avec un doux souris

Tout chargé de mystère, apparaissent à l'ombre

Des glaciers et des pins qui ferment leur pays;





Rembrandt, triste hôpital tout rempli de murmures,

Et d'un grand crucifix décoré seulement,

Où la prière en pleurs s'exhale des ordures,

Et d'un rayon d'hiver traversé brusquement;





Michel-Ange, lieu vague où l'on voit des Hercules

Se mêler à des Christs, et se lever tout droits

Des fantômes puissants qui dans les crépuscules

Déchirent leur suaire en étirant leurs doigts;





Colères de boxeur, impudences de faune,

Toi qui sus ramasser la beauté des goujats,

Grand coeur gonflé d'orgueil, homme débile et jaune,

Puget, mélancolique empereur des forçats;





Watteau, ce carnaval où bien des coeurs illustres,

Comme des papillons, errent en flamboyant,

Décors frais et légers éclairés par des lustres

Qui versent la folie à ce bal tournoyant;





Goya, cauchemar plein de choses inconnues,

De foetus qu'on fait cuire au milieu des sabbats,

De vieilles au miroir et d'enfants toutes nues,

Pour tenter les démons ajustant bien leurs bas;





Delacroix, lac de sang hanté des mauvais anges,

Ombragé par un bois de sapins toujours vert,

Où, sous un ciel chagrin, des fanfares étranges

Passent, comme un soupir étouffé de Weber;





Ces malédictions, ces blasphèmes, ces plaintes,

Ces extases, ces cris, ces pleurs, ces Te Deum,

Sont un écho redit par mille labyrinthes;

C'est pour les coeurs mortels un divin opium!





C'est un cri répété par mille sentinelles,

Un ordre renvoyé par mille porte-voix;

C'est un phare allumé sur mille citadelles,

Un appel de chasseurs perdus dans les grands bois!





Car c'est vraiment, Seigneur, le meilleur témoignage

Que nous puissions donner de notre dignité

Que cet ardent sanglot qui roule d'âge en âge

Et vient mourir au bord de votre éternité!


Scuze ca e in limba franceza, cand o sa gasesc o varianta in romana o sa o postez.

Si acum , Epigonii, asta pe care o studiam si noi la scoala.

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,


Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine

Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,

Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,

Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,

Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.



Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere

Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere,

Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,

Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,

Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară,

Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.



Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nţelepciune,

Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune

Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;

Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?

S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată.

S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.



Eliad zidea din visuri şi din basme seculare

Delta biblicelor sânte, profeţiilor amare,

Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nţeles;

Munte cu capul de piatră de furtune deturnată,

Stă şi azi în faţa lumii o enigmă nesplicată

Şi vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.



Bolliac cânta iubagul ş-a lui lanţuri de aramă;

L-ale ţării flamuri negre Cârlova oştirea cheamă,

În prezent vrăjeşte umbre dintr-al secolilor plan;

Şi ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii,

Palid stinge- Alexandrescu sânta candel-a sperării,

Descifrând eternitatea din ruina unui an.



Pe-un pat alb ca un linţoliu zace lebăda murindă,

Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă -

Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;

Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,

Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare

Şi astfel Bolintineanu începu cântecul său.



Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită,

Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită,

Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet,

Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune,

Şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,

Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet.



Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne,

Căci pe mucedele pagini stau domniilor române,

Scrise de mâna cea veche a-nvăţaţilor mireni;

Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,

Zugrăveşte din nou iarăşi pânzele posomorâte,

Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.



Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,

Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,

Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri,

Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,

Acum seculii străbate, o minune luminoasă,

Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.



Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,

Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,

Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,

El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,

O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele

Şi iubind-o fără margini, scrie: "visul de poet".



Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,

Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,

Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,

El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,

El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,

Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sobru şi regal.



............................................



Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,

Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,

Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;

Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;

În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;

Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!



Şi de-aceea spusa voastră era sântă şi frumoasă,

Căci de minţi era gândită, căci din inimă era scoasă,

Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.

S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;

Noi sântem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;

Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!



Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri;

Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,

Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ.

Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,

Când, plutind pe aripi sânte, printre stelele senine,

Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeţi.



Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,

Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,

Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.

Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,

Ce la vântul cald ce-o mişcă, cântări molcome respiră;

Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.



Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,

Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,

Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.

O convenţie e totul; ce-i azi drept, mâne-i minciună;

Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,

Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.



"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",

Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;

Oamenii din toate cele fac icoane şi simbol;

Numesc sânt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,

Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase

Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.



Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită

Unor lucruri nexistente; carte tristă şi-ncâlcită,

Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.

Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,

Voluptos jos de icoane şi cu glasuri tremurate,

Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.



Rămâneţi dară cu bine, sânte firi vizionare,

Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,

Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;

Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină,

Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină -

Toate-s praf... Lumea-i cum este ... şi ca dânsa suntem noi.

Intelegi revelatia mea tulburatoare acum? E minunat cum uneori simtim nevoia sa inchinam astfel de cuvinte unora care chiar merita. Baudelaire si Eminescu au facut-o intr-un mod minunat. Asa ca, hai profilor de romana sa ii inchinam si noi lui Eminescu macar libertatea pe care ar fi vrut-o in ceea ce priveste comentariile aduse poeziilor lui. Sunt sigura ca francezii fac asta cand vine vorba de Baudelaire.

Acum va las cu siguranta, ne vedem maine.