Prima postare despre arhitectura.

Ieri m-a intrebat un prieten de ce nu am scris nimic despre arhitectura pana acum. Raspunsul este urmatorul: mi-e teama. La cat de mult iubesc arhitectura si tot ce inseamna ea, imi e frica sa scriu ceva aici, imi e frica sa nu o "insult" in vreun fel. In obsesia mea, am crezut ca simpla postare este o insulta. Arhitectura e ceva atat de nobil si cu atata sensibilitate si subtilitate incat nu poate fi "aruncata" in blogul unuia sau altuia.

Cu toate astea, mi-am luat inima in dinti si iata ca am inceput sa scriu despre arhitectura. Dupa cum te astepti, nu sunt aici sa fac vreo istorie a arhitecturii, din doua motive:
1. nu am ( inca) cunostintele necesare, sau nu sunt foarte bine consolidate.
2. citeste inca o data primul paragraf.

Ce voi scrie eu aici, legat de arhitectura, sunt niste simple remarci pe care le fac in legatura cu vreo cladire care imi place sau care nu imi place SAU ceva despre o cladire emblematica SAU ceva despre un arhitect "celebru" ( doamne, "Celebru" suna atat injositor pt un arhitect ).

 Astazi am vrut sa scriu despre "dezastre urbane".

Dezastrele urbane sunt peste tot. Ma refer, peste tot in lumea asta. Insa daca ar fi sa facem un clasament al acestora, Romania ar fi cu usurinta in Top 5. Hai Top 10. De-asta am ales sa imi fac portofoliul de fotografie pe subiectul asta. Pentru ca nici nu ies bine din casa, ca dau peste sute, mii de lucruri pe care le-as putea fotografia.

Mi-ar placea sa fac un fel de "traseu" de la mine de-acasa pana la liceu. Mai exact, de undeva de pe Ion Mihalache Boulevard pana la Sava.

Prima oprire, scara blocului. In mod evident, scara blocului este asa un fel de loc caruia nu i se acorda mare importanta, uitat din punct de vedere al scopului sau bine definit si pana la urma important. Ca la o persoana, scara blocului este pentru bloc ceea ce da prima impresie celului care intra. La mine la scara vezi cam asa: o usa care nu prea merge, un panou electric de-asupra caruia sad linistite pachete de tigari, chipsuri, shaorme, kebaburi etc. Uneori, aceasta imagine este insotita si de un lichid suspect pe jos. Interfonul este de fapt videofon ( da, suntem avansati), ceea ce e cat de cat ok, dupa care intri in scara de bloc propriu-zis. Vai, de ati vedea cutiutele postale de la scara mea de bloc! Nu m-am hotarat inca intre "sinistre" si "enervante" pentru ca intotdeauna cand le vad mi se par sinistre, iar dupa aia ma enervez. Sunt oribile. Hidoase.

A doua oprire, strada. Cum iesi in strada vezi un Mercedes B Klasse al unor vecini care sta frumusel sub un cos de gunoi. Subred. Care sta sa cada. Pe Mercedes. Pe langa cosul de gunoi pus la o inaltime suspecta, cam 1, 60, astfel incat un om dezavantajat pe verticala ar avea probleme serioase sa arunce ceva acolo,sad gunoaie. ( de aici si probabila depozitare a gunoaielor in scara . sau pe langa scara, pe strada.). Indreptandu-ti pasii catre piata 1 mai vezi asa: o florarie/ florarie- WC, pentru ca toti isi fac nevoile acolo. da, langa flori. Dupa aceea urmeaza un sir lung, un fel de Bond Street Bucurestean pentru shaormerii. Sunt vreo 4. Una dupa alta. De-aia a ajuns o shaorma sa coste 3 lei: fiecare reduce din pret si toate vor pretul cel mai mic. Dincolo de aceste shaormerii exista piata. Piata recent amenajata intr-un stil cvasi-kitchos, ma rog, Bucurestean. Anturajul este urmatorul : Mihaela, o aurolaca nebuna care urla non stop dar care m-a salvat atunci cand alti aurolaci au incercat sa ma fure. De atunci suntem cele mai bune prietene. Tipii de la shaormerii: fetelor, acoperiti-va corpul si capul cu pungi, daca nu vrei sa fiti asaltate de cantecele, balade sa le spunem, sau de onomatopee diverse. Mai sunt si niste personaje secundare, Steaua de exemplu, sau Amigos( porecla data de subsemnata pentru faptul ca mereu isi gasea locul in ghena de la etajul meu). Ma rog, arhitectural, totul este jalnic. Proaspatul batalion de shaormerii a primit termopane din lemn stratificat, ceea ce le face , nu stiu de ce si mai jalnice. In fine.

Ajuns la trecerea de pietoni, observi o pastila din aia plina de verdeata cu niste pomisori, da, singurele chestii normale din zona asta. Exista totusi o problema: cei care au amenajat acest "spatiu verde" scapa din vedere ca daca pui pomisori acolo, sarmanul pieton nu prea vede daca vin masini. Oricum, merita sa iti risti viata ca sa vezi verdeata. AAAA! Am uitat sa va spun de chestiile alea dubioase care parca sufera de gigantism in care se pun pomi. Sunt niste cotete, sa le spunem, in care sunt plantati pomi. Si cotetele alea stau pe ciment. Sublim. Si sunt din lemn.Adica am taiat vreo n'spe copaci ca sa facem un cotet in care punem copaci. Trecand peste, trecand si trecerea de pietoni ai in fata un drum lung pana la Piata Victoriei. Treci pe langa second handuri, coafor Igiena, librarie, banci, foarte multe banci etc. Acum ca am ajuns aici, nu vreau sa va spun cat de jalnice sunt vitrinele. Nu e una care sa aiba aceleasi finisaje cu cealalta, iar tencuiala blocurilor este jalnica. Dar lasa, ca le-au izolat termic si acum arata mult mai bine cu patratele multicolore. Ma rog, alte fapte neinsemnate: spitalul sf. Maria proaspat renovat arata plictisitor dar oricum, mai normal. Exista vulcanizari pe trotuar. Adica, oamenii si-au deschis vulcanizare in centrul Bucurestiului, pe trotuar. Adica, opresc masinile la marginea trotuarului si aia le repara stand pe trotuar.

Singurul moment de respiro de pana acum este Curtea Muzeului Taranului Roman. Acolo simti asa o revenire la seva nationala, cu bisericuta aia draguta din lemn. Singura cladire cu arhitectura ce merita mentionata, Muzeul Taranului Roman sta oarecn vis-a-vis de aceasta vulcanizare, adica doar o straduta desparte aceste doua extreme. Trecand repede peste curtea mizera a muzeului Antipa, ajungi in Piata Victoriei. Nu mi-a placut niciodata Piata Victoriei. Cladirea guvernului, facuta de arhitectul Duiliu Marcu e cum e, insa restul e jalnic. Blocuri comuniste, la parter banci si farmacii. Si e plin de "cotete" din alea gigantice. Cladirea BRD-ului e draguta, insa bricheta nou-construita de pe Ion Mihalache este grotesca. Nu numai ca ai impresia ca iti pica in cap, dar strica toata perspectiva Muzeului Antipa cand vii de pe Catargiu. Continuandu-ne periplul, alegem sa o luam pe Calea Victoriei. E mult mult mai palpitant decat pe Lascar Catargiu.

Pe Calea Victoriei risti sa mori in orice clipa. In primul rand din cauza cladirilor istorice lasate in paragina, cu tencuieli care stau sa cada. Dupa aia, e gardul de la sectia aia a facultatii de chimie ( ce ciudat, ce bizar si ce coincidenta) care e si el subred. Dupa aia e Muzeul Enescu. Ei bine, daca vrei sa supravietuiesti calatoriei de pe Victoriei, fa o oprire la Enescu. E ca o gura de aer proaspat. Ma rog, dupa aia ajungi la o groapa a unui santier, groapa ce sta neacoperita de cand eram eu a 9a, dupa aia urmeaza Cazinoul. La Cazino, trebuie sa fii cel putin nebun sau dornic de adrenalina ca sa rezisti. Ideea e ca acolo, pe marele bulevard, nu exista trotuar. Nu stiu daca ma intelegi, dar chiar nu exista. Practic, mergi pe sosea iar riscul de a fi calcat de vreun TT care goneste p-acolo e imens.

Presupunand ca ai trecut si de zona aia, ajungi frumusel la Academia Romana, proaspat consolidata si renovata si da, acolo e frumos. Dupa aia ajungi la intersectia dintre strada Banului si Calea Victoriei. Decizi sa o iei pe straduta,asta pentru ca te-ai lamurit ca nu merita sa o iei pe Berthelot pentru ca si acolo sunt multe pericole vizuale. Si de alta natura. Bun. O iei pe straduta, iar dai de o portiune fara trotuar, fix pe colt. Daca nu te mananca patrupedele, ajungi sanatos in fata Catedralei Sf. Iosif, care mai nou este intr-o simbioza deloc inspirata cu o alta bricheta kitchioasa, renumita prin presa si prin popor. Da, aia construta cu aprobabre ilegala. Stiu ca inca esti in dubiu, pentru ca toate din rasa "bricheta" sunt construite ilegal. In fine, ideea e ca toata frumusetea catedralei e stricata de o chestie "moderna"( care se vede si de la mine din liceu. jalnic. )

Ma rog, in final ajungi pe Intrarea Sf. Sava unde speri ca ai scapat de pericole.

Mai trist e ca nu stii ca abia acum incep. Mai ales pericolul de a-ti pierde mintea .

V-am lasat, pe maine.